Adu-ti aminte ca vei muri

   Nimic nu este permanent
In asta viata trecatoare.
Unul se naste, altul moare -
Un cerc se-nvirte consecvent.

   Gol in lume ai venit
Gol din lume vei pleca.
Oricite averi tu vei avea -
Degeaba le-ai agonisit.

   Ca sufletu-i tot ce persista,
Plin de patimi si pacate,
Cu bucurii si tristeti incercate,
Insirindu-se ca pe o lista.

   Multi vor plinge dupa tine,
Isi vor aminti de bine,
Dar pe-al tau nume se va cerne,
Treptat, uitarea cea eterna...

  Cit esti tu viu, nu pregeta,
Sa multumesti in fiece clipa,
Caci nici nu stii cum vine-n pripa
Moartea ta!


   

Rugă

   Doamne, nu vreau putere, bogății,

Dă-mi înțelepciune și răbdare.

TU, propriile nevoi le știi - 

Doresc să-ndrept a mea purtare.

  TU ești Lumina adevărată

Pentru cei ce-n căutare sînt

Spre desăvîrșirea imaculată

Printre păcate, pe-acest Pămînt.

  Sunt robul Tău, m-aplec smerit

În fața cucerniciei Tale.

Mă simt ca fiul Tău iubit

Ce-Ți cade cu drag în poale.

Ai plecat

   Într-o zi ai plecat iar

Așa cum ai făcut-o de fiecare dată.

Nici acum nu am habar

De ce ai luat decizia neașteptată.

   Lumea s-o cunoști - mi-ai spus cîndva,

Că te simți mai sigură în propria contemplare.

Sau poate altceva te frămînta,

Plecînd, fără regrete, în lumea mare.

   Seara venind tiptil, apusul îl privesc

Și gîndurile mele de bine îți trimit.

Ai plecat. Te iert. Nici măcar nu te urăsc

Dar iubirea mea pentru tine a murit...

Îndemn

Ești o lumină în lume

Și pașii tăi prin viață 

Nu le faci în zadar.

Cerul după tine suspină.

Caută-ți intima chemare,

Ca un rodnic dar.

Nu te-nconjura de suferință - 

O iluzie himerică și amăgitoare

Care nu există...

Contemplează a vieții frumusețe

Și să nu ai niciodată

Inima ta tristă. 

Geamătul

Un geamăt de fluier din lumile apuse,

Un geamăt de jale din inimi străpunse,

Pierdut-am ființe iubite, supuse,

Ce fost-au cîndva, pentru noi, călăuze.

Fluierul cîntă și cîntă în vale,

Cîntă sau plînge a pierdere mare,

Nu mai vedem și nu mai simțim

Prin preajma ființe ce le iubim.

Călcat-au pe iarbă, pășit-au pe flori,

Iubit-au și păsări ce cîntă în zori?

Cine durerea din suflet le știa?

Cine jalea le-o asculta?

Ce jale-au avut și chinuri în suflet?

Cine-i știa la port și la umblet –

Doar Dumnezeu în lumea divină

Le-așteaptă cu flori albe în mînă.

O viaţă am trăit, o viaţă trăiesc...

   Salutare tuturor prietenilor mei care mă urmăresc, din simpla curiozitate, în acest imens păienjeniş virtual, numit mediu online!
   Vă exprim sincerul meu respect pentru timpul alocat pînă acum şi, să ştiţi că am încercat să vă aduc spre cunoaştere gîndurile mele materializate în articole, poezii, evocări care arată starea mea interioară.
   Aş spune că am puţini ani în spatele meu şi aş mai spune că mă aşteaptă o viaţă înainte (cînd eşti tînăr este ceva normal să te gîndeşti aşa) dar situaţia e cu totul alta, fiindcă niciodată nu poţi ştii ce te aşteaptă ziua de mîine. Am ajuns la un punct cînd cel mai important pentru mine este CLIPA DE ACUM, iar viitorul care vine, cu toate că îl proiectez prin forţa şi imaginaţia gîndurilor mele, este în continuă schimbare...
    Azi am făcut o plimbare în sînul naturii, în lunca Prutului, aproape de pădurea riverană, marginită de lanuri de porumb ale oamenilor harnici din localitatea de baştină... Fiind întins pe iarba verde, fără să mă gîndesc la nimic altceva, am întrat în ritmul naturii - am simţit pămîntul de sub trupul meu cum îmi transmite, intuitiv, energia sa telurica; am simţit briza zilei cum mă salută cu felurite mirosuri aduse de pe aiurea, mirosuri care  izvorea din esenţe naturale; vedeam leagănul ramurilor copacilor care parcă imprimau o melodie necunoscută; am simţit întreaga viaţă cum mă înconjoară într-un ritm natural şi în mine însumi s-a produs o detaşare de tot ce era material, căci au dispărut grijile, problemele, frămîntările... Şi atunci m-am întrebat - pentru ce atîta zbucium, pentru ce atîta goană după avuţii, cînd uiţi să trăieşti adevărata viaţă, să te bucuri de clipele pe care le ai...
   Chiar dacă viaţa ne pare lungă prin anii care îi avem înainte, totuşi viaţa este scurtă şi cînd ajungem la apogeu, uitîndu-ne înapoi, vedem că nu am trăit viaţa pe care ne doream...
   Dragi prieteni, bucuraţi-vă de fiecare clipă pe care o aveţi, că nimeni nu poate ştii ce ne rezervă ziua de mîine!
   

Nu uita sa spui...

   Nu uita, in fiecare zi din viața ta, să spui cuvinte calde celor dragi, fiindcă nici nu știi cît timp îi vei mai avea lîngă tine...

   Nu uita să spui un sincer „Te iubesc” oricui din familia ta, persoanei de care ești îndrăgostit/ă, care se află alături de tine la bine și la rău...

   Nu uita să spui „Iartă-mă”, din toată inima ta, persoanei căreia i-ai produs careva suferințe fizice, psihice, verbale sau sentimentale, deoarece doar așa poți repara, într-o măsură mai mică sau mai mare, ceea ce ai distrus printr-o simplă dezlănțuire a naturii tale interioare. Desigur că este nevoie și de fapte ca acea ființă să te înțeleagă și să te ierte...

   Nu uita că, în jurul tău, sunt persoane care au multe greutăți, iar simplul fapt că  te condamni  cu gindul că nu ai un bun de valoare sau careva privilegii, este cu totul inacceptabil din punct de vedere al principiilor spirituale. Cel mai bine este să te bucuri de aptitudinile pe care le ai și să le pui în valoare; să te bucuri de sănătatea și energia revigorantă care te face să fii mereu plin/ă de viață, să fii mereu în mișcare, în căutare de idei și soluții pentru ca reușita ta în toate să fie deplină...

   Nu uita să iubești întreaga Divinitate, indiferent cum o numești, să-i mulțumești pentru clipele trăite, pentru persoanele pe care le ai lîngă tine, pentru experiența pe care o guști zi de zi...

   Nu uita să te iubești pe tine însuți...