Sfîrșit

Sunt bătrîn. Prin venele-mi curg
Fluidele apropiatului amurg.
Pe o cale, făr-ntoarcere, pășesc 
Spre abisul strămoșesc.

Clipele mă urmează neîncetat -
În depărtare clopotele bat.
„Pentru cine oare?” - în sine-mi zic
Și totuși mă scufund în Nimic.

La teatrul lumii nepăsător,
Privesc, ca un biet călător.
Știu, că ceea ce văd și aud
Nu voi lua în adîncul lut.

Poate, rămîne-va numele-mi în lume,
Presărat cu critici sau cu glume.
Dar ce îmi pasă! O viață am trăit
Și voi gusta din cupa Marelui Sfîrșit!