Iluzii

Ca o frunză sunt purtat
Pe valurile timpului.
Gînduri mii năvălesc
Precum roiuri de viespi supărătoare
Și mă înțeabă cu dulci
Iluzii înțepătoare...
Nimic nu mă încîntă,
Nimic nu mă atrage
În acest uriaș furnicar,
Înglodat într-o mocirlă
A egoismului inutil.
Totul, prin fața ochilor mei
Trec ca dunele pustiului
Și, în zadar, mai sper
Că se mai poate schimba ceva...
Dar o șoaptă îmi străbate corpul,
Ca un curent în mișcare,
Producînd ecouri mii:
„Nu dispera, nu dispera...”