Lordul Nopții

   Lordul Nopții pășește prin lume
Trăgînd după el mantia străveche
Care i-a devenit indispensabilă
Încă de la Începuturi.
În mîna-i dreaptă ține clepsidra
Cu care măsoară calea spre neființă
Al fiecărui nemuritor.
Nici un „Quo Vadis?” ori „Of, Doamne!”
Nu-l înduplecă să se oprească
Din nesfîrșita-i călătorie.
Poate e surd
Sau și-a pus amprenta senilitatea,
Făcîndu-și datoria în mod mecanic,
Spre mulțumirea Marelui Stăpîn.
Și totuși o nouă zi răsare...