Geamătul

Un geamăt de fluier din lumile apuse,

Un geamăt de jale din inimi străpunse,

Pierdut-am ființe iubite, supuse,

Ce fost-au cîndva, pentru noi, călăuze.

Fluierul cîntă și cîntă în vale,

Cîntă sau plînge a pierdere mare,

Nu mai vedem și nu mai simțim

Prin preajma ființe ce le iubim.

Călcat-au pe iarbă, pășit-au pe flori,

Iubit-au și păsări ce cîntă în zori?

Cine durerea din suflet le știa?

Cine jalea le-o asculta?

Ce jale-au avut și chinuri în suflet?

Cine-i știa la port și la umblet –

Doar Dumnezeu în lumea divină

Le-așteaptă cu flori albe în mînă.