Anotimpuri interioare

   Sufletul îmi e pustiu
Ca o iarnă rece și timidă.
Imaginea ta se destramă
Precum frunzele singuratice
Mînate de vîntul nepăsător
Al toamnei neîmblînzite.
În gîndurile mele te chem
Mereu, dar știu că e-n zadar -
Ai rămas o închipuire lividă
Ce îmi lasă un gust amar.
Aș vrea să renasc ca o primăvară
Inundată de explozia unei lumini
Jucăușe izvorîtă din labirintul vieții.
Aș vreau să beau  din plin
Paharul încărcat de patimi
Al verii colorată de iubire.
Dar singurătatea își intinde
Tentaculele sale melancolice
Peste lumea mea ce apune
Ca un luceafăr în uitare...